miercuri, 1 februarie 2012

Update

BLOODY VALENTINE. Trei poveşti de iubire de Melissa de la Cruz, un volum-satelit al seriei Sânge Albastru
NEW YORK TIMES BESTSELLER
Pentru fanii Melissei de la Cruz şi ai seriei Sânge Albastru (din care Editura Leda a publicat deja primele trei volume: Sânge Albastru, Bal mascat şi Revelaţii), iată trei povestiri tulburătoare, în care personaje îndrăgite, vampiri sau nu,  trăiesc momente romantice, îşi împărtăşesc iubirea sau află ce înseamnă suferinţa din dragoste. Oare va putea o tânără vrăjitoare să vindece inima frântă a lui Oliver? Cum a ajuns Allegra să se îndrăgostească de o fiinţă umană? Oare Schuyler şi Jack, după atâtea momente de cumpănă, vor fi în cele din urmă uniţi?
Chiar dacă cei cu Sânge Albastru au puteri care merg dincolo de înţelegerea umană, atunci când vine vorba de dragoste, nimeni, nici chiar aceşti vampiri nemuritori, nu deţin un control deplin.
Romantism, senzualitate, iubiri interzise, pasiuni care înving timpul – toate acestea se împletesc într-un volum deosebit care va apărea în cel mai potrivit moment al anului – Ziua Îndrăgostiţilor!
Pregătiţi-vă să fiţi iremediabil cuceriţi!
Nu rata ediţia de chioşc specială – cadou de Ziua Îndrăgostiţilor! Din 14 februarie 2012 numai împreună cu revista BRAVO
Preţ excepţional: 10,99 lei!

BLESTEMUL FOCULUI  vol.1 din seria ELITA INTUNECATA de Chloe Neill in curand la Editura LEDA

Blestemul focului, volumul 1 din seria Elita Întunecată al îndragitei autoare Chloe Neill, e o carte a personajelor puternice, a suspansului şi a replicilor savuroase.
Lily se trezeşte brusc într-o şcoală particulară elitistă din Chicago, înconjurată de fete răsfăţate, pline de bani şi de ifose.
Scout, ciudata fată cu cercel în nas care primeşte semnale misterioase pe telefon şi dispare în fiecare noapte, e cea care o menţine pe linia de plutire şi care îi dezvăluie o lume nocturnă foarte activă în subsolurile şcolii.
Grupul de adolescenţi cu puteri magice din care face parte Scout îl are printre ei şi pe chipeşul Jason, şi astfel tensiunea cărţii se echilibrează cu un strop de romance. De remarcat tachinările dintre personaje!
Cu atâta acţiune şi suspans continuu, viaţa lui Lily la Sfânta Sofia nu mai e deloc plictisitoare, cu atât mai mult cu cât faptul că şi ea are anumite puteri magice de care nu avusese habar nu e singurul lucru pe care îl descoperă…
„Dacă îţi doreşti o poveste cu intrigi, mister, magie şi un strop de romance, ai în faţă cartea potrivită.” – Bookstack
„Chloe Neill a creat nişte personaje extraordinare, iar eroina, Lily, are o voce minunată, antrenantă. Fanii cărţilor de urban fantasy şi paranormal sigur nu au cum să rateze acest roman şi se vor cufunda în magica lume subterană a oraşului Chicago.” – Fresh Fiction
Cartea are 352 de pagini, formatul 13×20 cm, este cartonată fără supracopertă şi costă 36,90 lei, preţ de listă. La precomandă beneficiaţi de reducerea de 25% şi transport gratuit.
Siiiiii fata de pe coperta seamana cu Selena Gomez...:)

Reacții:

2 comentarii:

  1. Super apariţii :) Ador ambele coperţi.
    Mi-aş lua şi Bloody Valentine, dar nu am reuşit să pun mâna pe Sânge albastru până acum...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bloody valentine este cum ar veni volumul 5,5 asa ca si daca ai fi citit primele trei volume nu prea l-ai putea citi, deoarece contine spoilere despre volumul 5.

      Ștergere