luni, 12 martie 2012

AngelBreath

Heey! Azi am chef de postat! Nu stiu de ce, dar e ok ba...:D V-am zis mai jos ca scriu niste carti, da? Am decis sa va pun primul capitol din prima carte, AngelBreath. Sper ca va va placea! Enjoy!

AngelBreath
Capitolul 1

     -Azria, vii? întrebă Cat.
     -Un minut, Cathy!am strigat, dându-mi ochii peste cap.
     Unde pisoi am pus ghiozdanul?A, da. Sub pat! L-am inşfăcat şi am ieşit fulgerător din cameră.Era prima zi din ultimul an de liceu a lui Cat. Anul acesta mergeam şi eu la şcoală – „ce bineee!”. În trecut mergeam cu ea, însă eram invizibila. Ea mă putea vedea deoarece avea Vederea. Anul acesta va fi altfel. Va merge la liceu cu cea mai bună prietenă a sa, care se întâmpla să-i fie şi înger păzitor. Ei, nimeni nu e perfect. Am sărit pe scări şi am gasit-o pe hol, aşteptându-mă, cu cheile în mână.
     -În sfârşit, a oftat.Ai crede că îngerii sunt mai ordonaţi.
     -Mă gândeam să-ţi cumpăr un cerber de ziua ta, am spus. Ce zici?
     Şi-a dat peste cap ochii verzi şi a ieşit afară în soarele dimineţii. Am parcurs cei fix 503 paşi pâna la staţia de autobuz, iar eu m-am aşezat pe băncuţa mică, privind absentă străzile pustii. Uneori treceau mame cu copii mici sau bătrâne care îşi plimbau caţeii, însă era o dimineaşă liniştită. Aerul dimineţii mirosea curat si am inspirat relaxându-mă.
     -Bună, Azzie!
     -Dez, luate-ar...şoarecii de urechi!am ţipat eu la el, ca o papuşă Barbie isterica.
     Dez este cel mai bun prieten al meu, dupa Cat, si este un baiat absolut normal, daca nu iei în seamă faptul că e o fantomă. Mă sperie frecvent. Acesta este hobby-ul lui, plăcerea lui bolnavă. Chaty mă privea cu zâmbete în ochi.
     -Hei, pisicuţo!o salută baiatul-fantomă.
     Dez era cu un cap mai înalt ca mine, avea ochii negri ca abanosul, parul castaniu-auriu ciufulit artistic ca să „impresioneze gagicile”.Azi purta untricou haios cu un buldog care încearcă să zâmbească, blugi rupţi, cizme de motociclist şi o haină lungă si neagră, din ceva imitaţie de piele, care arată beton. Dez putea fii considerat sexy, însă eu nu-l vedeam aşa. El era bff-ul meu fantomă. Punct şi virgulă.
     -Hei, Dez!îl salută ea. Iar o sperii pe saraca Azria? Ştii bine că nu te poate înjura.
     Tonul ei era compătimitor. I-am mulţmit din priviri.
     -Ştiu! raspunse el râzând. Ăsta-i tot farmecul.
     I-am dat o palmă peste cap, iar el mi-a scos limba. Fantomele nu sunt ceea ce credeţi. Da, sunt moarte, însă pot fii atinse şi pot atinge la rândul lor.
     -Hai, Az!a zis Cat de pe marginea bordurii. Autobuzul galben tocmai oprea pufăind. Uşile s-au deschis şi l-am privit pe Dez o ultimă dată. Succes!a spus el mental. Mersi, o să am nevoie,i-am transmis urcându-mă în autobuz. Sunetul a douăzeci şi ceva de elevi vorbind deodată mi-a ranit urechile.
     -Hei, Cathy!
     -Cathy, ce mai faci?
     -Cat! Ce mă bucur să te văd!
     Cat a răspuns fiecărui salut şi eu am stat in spatele ei, verişoara drăguţă, mai mult de decor.
     -Cat!
     Cathy şi-a întors capul şi eu i-am copiat mişcarea la perfecţie. Dean. Blond, ochi verzi şi prima iubire a lui Cat. Ea i-a zâmbit dulce, iar eu mi-am dat ochii peste cap. Ăştia doi se plac. Asta era clar. Ceea ce nu înţelegeam eu este de ce...pisoi nu erau împreună. Aveam de lucru anul ăsta. Ne-am aşezat în spate cu cele două prietene ale lui Cat: Momoko şi Phy (de la Sophy). M-a prezentat unor oameni pe care îi cunoşteam deja, iar eu am făcut veselă cu mâna ca o verişoară cuminte ce eram.Momoko era pe jumătate japoneză şi avea ochii albaştrii migdalaţi şi părul vopsit într-un mov închis, în timp ce Phy era fata americană tipică: blondă, achi căprui haine de firmă, bla, bla , blaaaaa...
     Tot drumul către şcoală am răspuns la întrebări tâmpite şi lipsite de sens ca: Porti lentile de contact? Ce fond de ten foloseşti?Nu cred să mă fi întrebat cineva căţi ani am, dacă am un animal de casă sau care e culoarea mea preferată. Când autobuzul a oprit în faţa şcolii mie mi-a ajuns cu adolescenţa pentru urmaătoarele cinci luni.Am coborât punându-mi căştile în urechi. You and I just have a dream: to find our love a place, where we can hide away...Am zâmbit la auzul versurilor şi am mers alături de Cat către prima oră din anul acela.

     Uram geografia. Pur şi simplu nu-i înţelgeam rostul.
     Ca să devii Păzitoare trebuie să cunoşti sentimentrle omeneşti, rezultă:o viaţă de om. În testul meu fusesem Mars Fork, o fată bogată, însă foarte bună la inimă. Avusesem o viaţă ok, deşi fusesem putin lipsită de dragostea părintească. Ca Mars, urâsem geografia. Acum, continuam să o urăsc.
     Cabinetul de geografie era mare şi luminos, o hartă uriaşă a lumii acoperea peretele vestic, cel estic fiind alcătuit din ferestre. Cathy mă trase de mână şi ne-am aşezat în cea de-a doua bancă.Afurisitul ăla de clopoţel anunţă începerea torturii. Uşa se deschise şi în clasă întră profesorul, ţinând catalogul sub braţ.Daca ati citit vreodata Harry Potter...acest profesor seamăna curios de mult cu ingrijitorul de la Hogwarts, Filch. Era plin de riduri si parcă era nervos tot timpul. Se aşeză la catedră şi deschise încet catalogul.Râdeam în sinea mea, deoarece îl cunoşteam mult prea bine pe acest profesor.Era singurul om din lume care reuşise să îi puna lui Cat o întrebare la care nu ştiuse să răspundă. Strigă primul nume, al lui Momoko, pastrându-şi faţa inexpresivă.
     Japoneza înaltă se ridică încet, părul ei violet strălucind în lumina neoanelor si a dimineţii.
     -Prezentă!zise fata.
     Profesorul nici măcar nu o privi şi trecu la următorul elev. Mda, cam asta era geografia.Când profesorul ajunse la mine, m-am  ridicat rapid. Să terminăm şi cu asta.Zâmbeam la auzul şuşotelilor colegilor mei.
     -Hale Azria, zise profu.
     -Prezentă!am zis, căzând înapoi în scaunul meu.
     Urmară alte câteva nume...apoi veni rândul lui Cathy. Se ridică fără chef, iar privirea pe care i-o aruncă profesorului fu una ucigaşă. Mai urmă Phy, şi ultimul nume era „Ace Yales”.Coleg nou. Mă uit în spate să-l văd pe respectivul, însă nimeni nu se ridica. Săracul baiat. Întârziase. Condoleanţe! am gândit tristă.Chiar atunci am simtit o aura a unui paranormal.Grozav!Te rog, te rog, te rooog! Dă să nu fie el.
     Uşa se deschise deodata şi în clasă intră un băiat cu părul roşcat-maroniu superb. Întotdeauna îi admirasem pe cei roşcaţi, iar el era,pe lânga roşcat, superb. Avea nişte ochi albaştri minunaţi, închisi, cu unele nuanţe de turcoaz. Arătau ca cerul nopţii într-o noapte cu lună. O noapte de vară, lipsită de orice griji şi preocupări.
Băiatul se apropie de catedră şi îi dădu profesorului o hârtiuţă, apoi se aşeză pe lucul liber din banca de lângă mine.Aura pe care o simţisem mai devreme era mai puternică şi am constatat cu uimire că era aura lui. Speram din tot sufletul să nu fie un tracker. Dacă era aici să o prindă pe Cat...dar nu se putea.Ea nu mai făcuse nimic din vară. Mă asigurasem eu de asta.L-am privit din nou, cu alţi ochii. Era paranormal, însă nu mă simţise. Ca înger, îmi puteam disimula aura, însă nu o puteam ascunde de tot. Paranormalii cei mai puternici, cum erau Arhanghelii, o puteau simţi. M-am liniştit, deoarece trackerii îmi puteau simţii aura.
     Băiatul purta un sacou adorabil în carouri care îi completa perfect personalitatea colorată.Probabil observase că îl priveam, deoarece îşi întoarse privirea albastră către mine...şi îmi făcu cu ochiul.Eu, în loc să îi zâmbesc drăguţ şi să fac impresie bună mi-am îndepărtat privirea şi sunt 100% sigură că am roşit.Bravo ţie, Azria!Foarte deşteaptă eşti!
     Spre uimirea tuturor, Ace nu fu pedepsit sau umilit în cel mai disgraţios mod posibil.Spre deosebire de Cat. Domnul Bennet – da, chiar acesta era numele lui – doar îl avertiză, apoi îşi începu discursul monoton numit oră.
     L-am privit mai bine pe acest băiat nou. Avea gene lungi care îi încadrau ochii de culoarea safirului, avea buza de jos mai plină ca cea de sus. Purta o geacă de piele demenţială şi mai avea şi cizme mişto de motociclist.Mi-am deschis caietul de schuţe şi am inceput să-i trasez trăsăturile feţei. Pe la jumătatea orei îi făcusem un portret demenţial şi scrisesem două rânduri lângă desen

    Drop everything now
 Meet me in the pourin’ rain
    Kiss me on the sidewalk,take away the pain
 Cuz I see Sparks Fly whenever you smile!

     -Domnişoară Hale, bănuiesc, spuse Domnul Bennet cu vocea lui monotonă, că aţi scris tot ceea ce am scris şi eu pe tablă.
     Am aruncat o privire asupra tablei pline.Pisoi! M+am concentrat pe scrisul acela nîngrijit de pe tablă şi mi-am imaginat că aceleaşi cuvinte erau scrise şi pe filele caietului meu.
     Norocul meu era că aveam blocul de schiţe deasupra caietului.I-am zâmbit inocent profesorului şi am spus calmă:
     -Presupuneţi corect, Domnule!
     Ace, care ne privea atent abia îşi reţinea hohotele.Profesorul îmi aruncă o privire mortală, apoi întinse mâna. Dintr-un impuls necaracteristic unui înger, i-am strâns-o. Clasa izbucni în răs, iar profesorul mă privea uimit.Îmi luă caietul de schiţe şi privi desenul, apoi pe buzele sfirijite i se întipări un zâmbet îngâmfat.
      -Clasă, aş vrea să vă arăt cu ce se ocupă unii colegi de-ai voştri în timpul orei mele, zise şi se duse în faţa clasei, ţinând în mână caietul meu de schiţe.Pisici verzi pe pereţi albaştri!Mi-am pus capul pe bancă şi mâinile pe cap. Avea să mă distrugă! Am gemut încetişor când profesorul a ridicat caietul meu de schiţe pentru a fi văzut de toată lumea.

  
Reacții:

4 comentarii:

  1. Geniaaaaaaal. Imi place! Sa-mi aduci maine ce ai mai scris, te rog!

    RăspundețiȘtergere
  2. Like! Abia astept si urmatoarele capitole.
    Pisooi, Azira e dementiala! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha! Ma bucur ca iti place :) Inca nu ai scapat de demential, nu? Las ca trece :D

      Ștergere
  3. Foarte frumos capitolul!! Astept continuarile ~~ :D

    RăspundețiȘtergere