vineri, 4 ianuarie 2013

Castigatoarele!

Scuzati0mi intarzierea, insa am avut niste probleme si nu am reusit sa citesc tot ce ati scris voi. Avand in vedere ca sunt multe compunerile si foarte lungi (majoritatea ati umplut cele 3 pagini) nu stiu sigur daca sa postez si compunerile. Va las pe voi sa decideti. imi ziceti daca vreti sa le vedeti.
Pentru pachetul 1 (Evernight + Gelozie), castigatoarea este Lupsan Sabrina (mda, am facut eu o confuzie mai devreme, am editat acuma, scuzee :)
Felicitari!
Pentru pachetul 2 (Nopti de patima + La jumatatea drumului spre mormant) - Alexa All
Felicitari!
Pachetul 3 (Hex + Magie de doi bani) - Pop Alexandra, congrats! Am o mentiune aici, Bianca Belea si Diana Marculescu, mi-au placut la nebunie si compunerile voastre si as vrea sa va dau si voua un premiu. Imi trimiteti va rog si mie un mail cu un e-book pe care vi-l doriti si vad ce pot face. In romana nu am nimic, in engleza am muuulte :)
Pachetul 4 (Insurgent + Legile atractiei este castigat de.... Thobelheee..... Diana Marculescu. Povestea ei o gasiti pe Wattpad: Nu primiti colindatori
Pachetul 5 (Frumosii + Scoala s-a terminat... pe veci) este al lui Marta Alexandra, felicitari :D
Si in final, pachetul 6 (Ala cu Supranatural si Trezita in zori de zi) este castigat deeeee Ghiorghev Alexandra Ioana, lucky you :D (Bianca Belea, iar te pomenesc, povestea ta mi-a placut foarte mult, insa era cam lunga si nu am putut sa iti dau premiul :(

Ute ca s-a terminat si acest concurs si am supravietuit sfarsitului lumii, va rog sa imi trimiteti datele voastre la adresa: bilcirina@yahoo.com pana duminica seara ca sa va pot trimite luni pachetele. Cine e din Cluj, sa imi zica unde si cand sa ne vedem sa ii dau cartea! Si Maine dau startul unui concurs nou cu e-book-uri in engleza, sa stati pe-aproape. 

P.S. Va fi cu randomizer, asa ca nu va mai pun la gandit in vacanta :D

Mersi din suflet sponsorului meu preferat (si singurul ca tot veni vorba)

Later edit: compunerile castigatoare :)

1. Lupsan Sabrina

In ciuda faptului ca fratele meu e complet impotriva Craciunului, iata-ma aici, cumparand cadouri pe care probabil nu le va aprecia niciodata. Imi place sa simt acea senzatie de caldura ce mi-o oferea familia mea, pe cand eram om. Desi nu va mai fi niciodata la fel, nu pot renunta la obiceiurile mele. 
   Craciunul nu imi aminteste numai de familia pe care am avut-o, ci si de petrecerile pe care le dadeam cu prietenii mei, intrecerile prin zapada din fiecare seara alaturi de Scott, cainele meu si bucuria de pe chipul bonei mele cand ma prefaceam ca imi place noul pulover de casmir pe care isi dadea toate economiile. Imi placea Jenna, insa dupa moartea parintilor mei, nu am mai putut sa simt altceva decat tristete, timp de doi ani, asa ca in majoritatea timpului o ignoram pe femeia care a avut grija de mine atata timp dupa moartea parintilor mei. Pana cand, eu si fratele meu, am fost ucisi de niste hoti care isi pusesera in plan sa ne vandalizeze casa si transformati in vampiri. N-am aflat cine ne transformase, dar n-a contat. Am disparut de pe fata pamantului, mutandu-ne in celalalt capat al Americii, sperand ca viata noastra va putea fi reparata. Si iata-ma aici, stand la coada, asteptand sa-mi vina randul sa platesc cadoul de Craciun. Trecusem peste, pentru ca fiind vampir nu puteam simti aproape nimic.
    Oh, din pacare, aproapele asta inseamna mult. Aproapele asta inseamna pofta. Pofta de sange, pe care rareori pot sa mi-o stapanesc. Am reusit sa mi-o tin in frau, cu mici exceptii. Totul, datorita lui Dawn, fratele meu. El ma ajutase sa trec peste transformare si peste toate greutatile pe care le-am intampinat, desi a trecut prin aceleasi chinuri ca si mine.

    Iar acum, eu trebuie sa-i intorc favorul. Cu ce?
    Cu un tricou.
    "Hmm, da, s-o crezi tu! " mi-am zis. "O sa-ti trebuiasca mult mai mult de atat!"

2. Alexxa All:

And in that moment, I swear we were infinite.



Ma simteam pierduta. O floare de liliac prinsa intr-un urias vartej. Ma agatam de realitate sau de ceea ce percepeam eu ca fiind realitatea…pentru ei e altceva. Imi trec mana prin buclele unu baiat brunet iar el se cutremura. Nu-si da seama ce s-a intamplat, da vina pe vremea rece de afara..doar e o zi de iarna nu? Mana mea trece prin el fara sa intampine vreo dificultate si pentru a mia oara imi doresc ca el sa imi fi simtit atingerea calda. Sa imi spuna cat de mult i-a fost dor de mine, cat de mult m-a iubit. Dar acum sunt constienta ca nu se va intampla. Zambesc spre apus iar razele palide ale soarelui imi ating locul in care candva era inima. Acum…e un vid fantomatic. Inima mea e pierduta in neant, undeva, cu el. Ma intorc parca plutind si incep sa merg agale spre fosta mea casa, intiparindu-mi in memorie orice om, orice pas, orice respiratie inocenta.
Vad pe langa mine alergand si ranjind in cel mai sinistru mod celalalt suflet ratacitor pe care il cunosc, fantoma mea de companie Riley. Cat ii place perioada asta a anului. Este o sclipire sadica in el ce nu dispare nici macar in preajma  Craciunului, fiindca pentru el copiii nestiutori sunt doar niste cadouri umane impachetate si puse in fata lui.
Eu sunt altfel. Poate pentru ca asta este singura zi e care mi-o pot petrece pe pamant. Nu o pot folosi pentru a traumatize pe viata copiii, pur si simplu nu pot. De 3 ani de cand sunt asa, imi folosesc scurta zi pentru a-I vizita pe cei ce odata m-au iubit, oamenii care acum m-au dat uitarii. E mai bine asa.
Nu mai fi asa morocanoasa Winter, bucura-te de ciocolata asta! Imi spune Riley facandu-mi cu ochiul, dar nu insista.”Ciocolata” asa ii place lui sa denumeasca baietii si fetele plecate la colindat in ajunul Craciunului. I-l privesc in timp ce pune piedica unu baietel roscat de vreo 7 ani dupa care inoada sireturile pantofiorilor altuia si imi intorc privirea. Doamne e asa imatur cateodata.,trece fugar un gand prin mintea mea. Dar poate e mai bine asa. Fara sentimente, fara amintiri, fara durere inutila. Apesi restart de Craciun si te bucuri de nestiinta celor vii.
Musc usor acelasi baiat adolescent brunet pentru a-I vedea reactia. Se sperie, face ochii mari, inima lui incepe sa bata cu 100 de batai pe secunda si il vad pe Riley razand nebuneste. Nu, nu ma face sa ma simt mai bine. Nu sunt brusc mai fericita pentru ca  am speriat de moarte o fiinta umana.
Nu pot doar sa ma gandesc la povestea noastra si inima mea, inima mea moarta se sparge iarasi in mii de piese. Cine s-ar fi gandit ca o poveste atat de frumoasa poate cu curmata de dorinta mortii de a ma lua dintre cei vii? Alaturi de el, totul parea infinit, noi paream infiniti, si imi amintesc acum cu regret cum am luat viata de-a gata, cum nu am realizat nici macar o secunda ca poate sa-mi fie luata. Pentru noi orice secunda era un inceput…orice moment era o dovada a unei iubiri ce poate ar fi durat o viata intreaga. Ai suferit, ai plans..dar m-ai uitat, asa-i?
Ii ating usor obrazul si il intreb, doar pentru inima mea,“ M-ai uitat chipul, dragostea mea?”. Baiatul se cutremura iarasi, dar pentru o secunda mi s-a parut ca vad in ochii lui ceva ciudat, ceva vechi, ceva din privirea pe care o avea cu ani in urma. O clipa mai tarziu, disparuse si in ochii sau frumosi am vazut iarasi nuanta aceea de spaima .
Zambeste macar! Imi spune Riley, trezindu-ma din reverie. Nu iti mai plange de mila. Ce e facut e facut. Nu poti schimba nimic. Continua sa te misti, asa e viata…sau moartea, spune el dupa ce cantareste cuvintele in minte pentru o secunda.
Ii e usor sa vorbeasca. E mort de mai bine de un secol, deci nu se mai simte legat de fiecare persoana din orasul asta, de fiecare casa, fiecare amintire. Nu e ceva de care te poti rupe pur si simplu.
Eternitatea ma asteapta, iar eu sunt fortata sa-I sar in brate.
Bine! Spun intr-un final. Ce vrei sa facem?Dar te avertizez.. eu nu traumatizez oameni! ii spun amenintandu-l cu un deget, dar pastrandu-mi un mic suras pe buze.
Hai la un film, sau hai intr-un parc de distractii. Sau am putea sa mergem la una din petrecerile alea umane despre care imi tot povesteai. Petreceri de Craciun,in genul  celor date de familia ta…termina cu o voce mica, temandu-se ca a atins o coarda sensibila.
Dar nu, nu azi. Azi imi las trecutul in urma, iar viata mea e un capitol inchis dintr-o carte adanc ascunsa in tainele timpului.
Ce mai asteptam? Il intreb afisand pentru prima data azi un zambet sincer. Il prind de mana si mergem alergand spre una din casele pline de oameni. Muzica imi atinge fiecare fragment din suflet, iar luminile ma atrag in dansul lor. Ne pierdem printre zecile de trupuri insufletite si pentru prima data in trei ani ma simt mai plina de viata. Inca ii simt lipsa, inca mi-e dor de el in fiecare lunga secunda a existentei mele fantomatice, dar pentru prima oara nu imi doresc sa imi mai jelesc moartea, nu imi doresc sa ma inec in propria poveste tragica. Acum, oricat de straniu ar suna, cand stau fata in fata cu o existenta marcata de nemurire, ma simt in sfarsit, infinita. 

3. Pop Alexandra:


Știi momentul acela ciudat când ziua ta este pe 24 decembrie , în ajunul Crăciunului și toată lumea este prea ocupată să îți aducă aminte de ziua ta ? Ei bine , probabil că nu , sunt puțin care o fac.  Dar pe Angela nu o deranja , îi plăcea să-și spună singură ,,La mulți ani” și să-și pună o dorință. Fiind vrăjitoare , făcea mereu o vrajă și camera ei se umplea de fulgi de zăpadă și totul i se părea un vis.Era o risipă de magie, știa asta , magia se termină , dar era momentul ei și era un mic compromis pe care era dispusă să îl facă. Și apoi , în fiecare an își dorea același lucru : să mai aibă magie pentru încă un an .
Și dorința i se îndeplinise de șaptesprezece ori și jumătate , dar iat-o acum , în ajun de Crăciun , rămasă fără magie de jumătate de an. Era într-adevăr cea mai urâtă perioadă din viața ei de până acum. Învățase să folosească magia la Academie, se străduise și devenise una dintre cele mai pricepute vrăjitoare , iar magia era o parte din ea.  Învățase să creadă în ea la Academie, îl cunoscuse pe El , El  cu literă mare la Academie și apoi ,din neant…
Sperase că întoarcerea acasă avea să o înveselească și că o să uite de magie și de Academie și de El și va putea să înceapă o viață nouă , chiar dacă nu se putea compara. Își lăsă ghiozdanul să cadă pe podeaua prăfuită și își scutură zăpada din părul blond și cârlionțat și înțelese că nu avea cum să uite. Bocancii îi erau alunecoși din cauza zăpezii ce se topea.
Casa părea la fel de tristă ca și Angela. Oare simțea și ea că lipsește magia ? Bradul de Crăciun , cu steau aurie în vârf era strâmb, caloriferul refuza să meargă și peste tot era praf , îmbâcsind aerul. Cu pașii temători ea se plimbă prin camera de zi ,iar apoi își făcu curaj și deschise geamul.
Rămase acolo, privind la strada cufundată într-o tăcere pașnică sub zăpadă. Ceasul din turn părea și el adormit , copacii se legănau și felinarele împrăștiau lumină caldă și difuză. Angela își amintea de un alt Crăciun :
,,-Vreau steaua în vârf ! se plânse ea.
-Iar eu vreau îngerul ! răspunse nonșalant el.
-Ce îți pasă ce pun în vârf ? Niciodată nu observi lucrurile acestea și acum dintr-o dată îți pasă ? De ce ? Steaua aceea înseamnă mult pentru mine , îi zise și continuă să îi explice de ce , în timp ce el doar o privea amuzat. Te plictisesc ? aproape că țipă nervoasă .
-Angela , îi spuse și o prinse de încheieturi , îmi place îngerul pentru că îmi amintește de tine- zâmbi și se apropie de ea , ochii lui verzi fiind înlănțuiți cu ai ei - și știu de ce vrei steaua  în vârf și mai știu că e ziua ta - fruntea lui se rezema pe fruntea ei acum – observ mai multe decât crezi. La mulți ani ,Angela ! îi zise și o sărută apăsat , iar ea își pierduse răsuflarea pentru un moment.”
Reveni brusc în prezent , trezită de frigul ce o cuprindea. Se simțea chiar mai rău și lacrimile o năpădeau, dar se decise că va fi tare.  Închise geamul și merse grăbită spre camera ei ,dar bocancii uzi alunecară și căzu , lovind bradul ,iar steaua căzu și se sparse în bucăți mici.
Acesta era punctul ei limită , izbucni în plâns. Nu știa exact cât timp trecu când plânse și până ce auzi bătaia firavă în ușă. Pașii ce urmară o speriau ,dar apoi băiatul cu ochii verzi împinse ușor ușa și întrebă :
-Angela ?
Ochii ei o trădară iarăși, dar de data aceasta era fericită. El era aici , la fel de curios și plin de inițiativă ca în prima zi când , instinctiv , îl detestase. Semănau și nu semănau prea mult ca ea să îl accepte ,se certau mereu . Dacă  i-ar fi spus cineva în prima zi că el avea să fie cel care îi face inima să tremure ar fi râs.
-James ? răspunse ea entuziastă . James,  ești chiar tu ? fugi spre el ,îmbrățișându-l.
-Așteptai pe altcineva ? Pentru că dacă da , știi , pot să plec. Probabil mai prind petrecerea băieților.
-Nu , idiotule ! îi spuse și îl lovi , iar cu cealaltă mână își șterse lacrimile. Nu ,doar că … Am rămas fără magie, știi asta. 
El ridică nepăsător din umeri .
-Și ce îmi pasă? Defapt , mie îmi pari la fel de magică ca în prima zi când mi-ai turnat jeleu în cap , ba chiar superbă –îi șopti la ureche. Și apoi ,un Crăciun fără tine nu are farmec.
Și atunci o sărută , cu atâta pasiune câtă se putea. Îi fusese dor de ea și acum ,să o regăsească era ceea ce voia de Crăciun și în fiecare altă zi. Voia să o țină în brațe și să fie a lui. Știa că nu mai avea magie ,dar nu înțelegea cum ,deoarece nu văzuse nimic mai magic decât ea în viața lui.
Ea răspunse la sărut , flămândă după afecțiune și dragoste ,după mirosul lui. Era interesant cum după doi ani stomacul încă i se strângea în ghemul acela dureros ,dar plăcut , obrajii i se făceau roșii și simțea că plutește. Dar apoi , sărutându-l , mai simți ceva , o mică furnicătură , chiar sub buricele degetelor.  În timp ce îl săruta , furnicătura se extindea …
-Știi , șopti James fără să se despartă din îmbrățișare, chiar mă bucur că ai spart steaua aia! Măcar așa nu vom mai avea discuția aceea despre ce punem în vârf !
Senzația era ciudată , oare era el care o făcea să se simtă așa ? Îl  mai sărutase de mii de ori și îi dădea fiori ,dar nu era așa . Senzația aceasta era… putea oare să fie ? El , văzând-o că șovăie, îi spuse :
-Uite , știu că iubeai steaua aia, dacă vrei o putem repara ! Și știu că tu crezi că un Crăciun fără magie nu e Crăciun ,dar ascultă-mă , magia aceea nu e singura care există . Magia adevărată suntem noi doi , certându-ne pentru ce să punem în vârful bradului , magia adevărată e pata de țuș ce o ai pe rochia roșie ce ți-am dat-o cadou , magia adevărată e gustul de scorțișoară de pe buzele tale roșii. Magia e aici – îi spuse și îi atinse cu mâna inima. De aici vine !
Angela rămase fermecată de spusele lui ,iar el îi fură un sărut scurt ,după care îi aranjă o șuviță de păr rebelă. Scoase bagheta și rostind cuvintele magice , făcu să apară o mică brioșă cu ciocolată , cu o lumânare în vârf :
-La mulți ani , Angela ! Acum spune-mi , ce îți dorești de ziua ta?
Chicoti ușor știi ce avea să se întâmple . Energia pulsa acum în toată ființa ei.
-Magie pentru încă un an !
Zise și suflă în lumânare , iar apoi fără să o intereseze ce se întâmpla cu brioșa , îl sărută pe James cu toate emoțiile din ultima jumătate de an amestecându-se și transformându-se în iubire , în magie.
Mii de fulgi de nea umplură camera, cum o făcuseră de șaptesprezece ori înainte. 

4. Marculescu Diana :)

    Dacă vă bate cineva la uşă, nu-i deschideţi, chiar dacă vă este cunoscut. Nimeni nu intră şi nu iese din casă. Dacă o veţi face, o faceţi pe riscul vostru.
    Moira îl strânse pe Sparkle în braţe. De două zile, televizoarele şi posturile de radio transmiteau acelaşi mesaj: nu ieşiţi din casă, sunteţi în pericol. Se săturase de asta. La început crezuse că toată vâlva aia cu zombi era o farsă, dar trecuseră deja trei zile de când mama şi tata nu se mai întorseseră acasă. Încercase să-i sunte, deşi era interzis, însă nu reuşea să dea de ei. Nici serviciile obişnuite nu mai funcţionau - parcă orăşelul era închis într-o cutie de plastic în care nici măcar n-aveai destul aer să respiri.
    Nu aşa îşi imaginase ea Crăciunul.
    Se duse la dulap să-şi mai ia un corn cu vanilie. Oftă la gândul că o refuzase pe mama atunci când îi propusese să o-nveţe să facă o supă. Chiar şi dacă ar fi încercat să aprindă aragazul probabil c-ar fi sfârşit cu părul în flăcări. Îl lăsă pe Sparke pe masa din bucătărie şi desfăcu ambalajul cornului. Mai erau decât două în dulăpior, aşa că trebuia să mănânce tot mai puţin. În frigider erau doar câteva conserve pe care le terminase deja – ai ei nu se omorau cu depozitarea mâncării. Obişnuiau să mănânce la restaurante sau să-şi cumpere câte ceva de la fast-food. Erau mereu pe drumuri şi trebuiau să supravieţuiască cumva, nu?
     Nu mai aruncase o privire afară de trei zile. Îşi ţinea geamurile închise şi perdelele trase – n-avea chef să vadă cum zombi mişună pe afară. Ce-i drept, nu arătau diferit de oamenii vii, dar paloarea aceea morbidă şi ochii aproape ieşiţi din orbite emanau o aură negativă care o speria la culme.
    Gândul o lovi cu brutalitate. Zombie. Familia ei. Habar n-avea când îi va putea vedea din nou, iar faptul că ar fi putut deveni nişte mortăciuni umblătoare o făcea să-i vină rău. Mereu îşi imagina cele mai urâte scenarii. Acum, când totul era serios, trebuia să încerce măcar să ignore valul ăla de energie negativă. Nu ajuta la nimic.
    Închise televizorul. În ultimele trei zile, discursul acela era singurul lucru care se mai difuza. Îl auzise de atât de multe ori încât putea să-l recite fără să clipească. Un val de lacrimi părea să-şi ia liftul către faţa ei, iar când îşi acoperi faţa cu palmele, telefonul începu să sune.
    Încremeni. Nu se putea întâmpla asta.
    Era perfect conştientă că nu trebuia să răspundă, dar totuşi îşi lăsă cornul pe masă, lângă Sparke, şi ţâşni către telefon. Dacă erau părinţii ei, ar fi fost o idioţenie să fugă. Telefonul putea fi singura şansă. Ridică receptorul, simţind că nu se poate mişca destul de repede...
    -Alo?
    Linişte.
    -Alo? încercă ea, încă o dată.
    -Uită-te pe fereastră.
    -Cine e?
    Niciun răspuns. Moira nu era sigură că auzise cu adevărat acea voce sau îşi dorea atât de mult să audă pe cineva vorbind încât îşi închipuise doar că sună telefonul.
    -Trage draperiile, şopti vocea.
    -Spune-mi cine eşti.
    Şi cu asta, lumina din încăpere se stinse.
    Moira bănuia că becul se arsese, însă în toată casa era beznă. Cine ştie, poate se luase curentul în tot oraşul. Nu era prima măsură ciudată pe care o luau cei de la conducere pentru economie.
     Boc. Boc. Boc-boc-boc.
     Fata tresări. Uşa. Nici n-a apucat să se gândească dacă să deschidă sau nu, căci o lovitură puternică a făcut-o să iasă din ţâţâni, dezvăluind trupurile a trei poliţişti şi un adolescent. În spatele lor era numai fum. Nici cea mai mică amintire a străzii de acum trei zile.
     -Te ducem la adăpost, zise unul dintre poliţişti, iar ea îl crezu pe cuvânt.
    Greşeală.

    Când Moira deschise ochii, nu mai avea nici cea mai vagă amintire a ce se întâmplase. Adormise în maşina de poliţie, ăsta era ultimul lucru pe care şi-l amintea. Dar parcă trecuse un car de timp de atunci.
    Se afla într-o clădire slab luminată, fără ferestre sau uşi. Îşi putea mişca doar capul, restul corpului o durea mult prea tare. Mâinile şi picioarele îi erau înlănţuite şi prinse de zid, suspendând-o. Moira privi în jos şi simţi că dintr-o dată i se face rău.
    Ceea ce vedea semăna oarecum cu turnul lui Rapunzel, doar că fără scări şi împodobit cu beculeţe de Crăciun. Dacă ar fi reuşit să se elibereze, ar fi căzut în gol – erau cel puţin zece metri până la podea. Şi încă nu vedea nicio uşă. Poate ăsta chiar e turnul lui Rapunzel, se gândi ea. Din păcate, tunsoarea ei bob nu reprezenta o cale de scăpare prea bună.
    Putea vedea nişte siluete mişcându-se acolo, jos. Mergeau ciudat, observă ea. Ca şi cum ar fi cărat în spate o greutate invizibilă. Cel mai înalt dintre ei, un bărbat îmbrăcat într-un costum elegant, era singurul care stătea pe loc. Parcă simţind privirea Moirei în ceafă, acesta întoarse capul către ea.
     Fata ţipă. Faţa străinului era complet deformată: ochii îi lipseau, lăsând adâncituri roşiatice sub fruntea brăzdată cu cicatrici. Buzele îi lipseau, dezvelind nişte dinţi ascuţiţi, animalici. Şi cel mai rău: semăna cu tatăl ei. Acel zombie chiar putea fi tatăl ei.
     Toate acele creaturi s-au trezit, parcă, la auzirea ţipătului. Ca nişte roboţei cu cheiţă,  au început să se caţere pe zidul unde Moira stătea  suspendată de acele bare de metal lipite de mâini şi de picioare, aşezându-i corpul într-o formă de X. Nu ştia ce putea fi mai rău: să fie devorată de zombie sau să cadă de la acea înălţime. În orice caz, nu se punea problema eliberării. Metalul acela ar fi fost prea masiv chiar şi pentru o gorilă. Nu putea face altceva decât să ţipe, privind cum zombii se apropie din ce în ce mai mult de ea. Nu aşa voia ea să moară.
    Se auzi o împuşcătură. Apoi două, trei. Încet, zombii se prăbuşeau de pe perete, lăsând dâre întunecate de sânge. Moira n-a clipit până ce ultimul a căzut lat. Nu ştia dacă să se simtă uşurată sau şi mai în pericol decât fusese cu acele mortăciuni. Undeva, în cealaltă parte a încăperei, adolescentul din maşina de poliţie îşi reîncărca pistolul. Moira ştia că nu voia să-i facă rău, dar totuşi nu-şi putea reprima teama.
    -Eşti bine? strigă băiatul. Avea o voce puternică, genul care se făcea auzită şi la un volum mic.
    Moira îşi făcu un scurt inventar a părţilor corpului. Da, toate mai erau încă acolo.
    -Depinde, răspunse ea. Cine eşti tu?
    Băiatul îşi puse pistolul într-un buzunar din interiorul jachetei.
    -Moş Crăciun. Hai să te scoatem de aici.


    Erau nişte avantaje în a-ţi petrece Crăciunul pe acoperişul unei clădiri înalte. Spre exemplu, puteai privea cum tot oraşul e lipsit de lumini, pentru prima oară de Crăciun. Sau îi puteai vedea sania Moşului zburând deasupra lunii, doar dacă nu se transformase şi el într-un zombie. Cel puţin, era noapte, iar Moira stătea cu un băiat drăguţ. Singură. Şi părinţii ei n-aveau cum să-şi facă griji. Dacă se concentra, putea vedea partea plină a paharului.
    Pe băiat în chema Aaron Hale, însă ea, cu o neîncredere subită, îi zisese că numele ei e Faye Bridges. Chiar dacă Aaron îi salvase viaţa, tot nu putea conta pe el. Era totuşi un străin. Nici măcar nu ştia altceva în afară de numele lui. Considera că făcuse o mişcare deşteaptă.
    -Suntem captivi aici, începu el, aşezându-se în şezut lângă ea. Lumina lunii şi a stelelor era singura care-i împiedica să meargă orbeşte pe acoperişul clădirii. Nimeni nu poate ieşi din oraş. E un câmp de forţă... ca într-un joc video, ştii? Odată ce nu anihilezi toţi inamicii, nu poţi trece prin portal.
    Moira păru zăpăcită.
    -Ideea e, se dădu bătut Aaron, că nu putem ieşi din oraş. Nu până toţi zombii sunt morţi. Dar sunt mai mulţi în fiecare zi, naiba ştie de unde apar.
    -Şi ce-ar trebui să facem?
    Aaron îşi trecu mâna prin păr.
    -Nu ştiu. Trebuie să-i găsim şi pe ceilalţi. Toţi adulţii sunt de partea lor.
    Fata simţi pentru prima oară în acea seară cum frigul pătrunde sub pielea ei.
    -A zombiilor?
    Aaron dădu din cap.
    -Cum? De ce?
    -Nu ştiu. Poliţiştii ăia au dus orice copil rămas acasă acolo unde ai fost şi tu. Vor să scape de ei.
    Minte, se gândi Moira. Părinţii erau cei raţionali. Nu se putea întâmpla asta.
    Aaron îi întinse un pistol. Moira îl luă cu grijă, simţind că doar atingându-l ar putea răni pe cineva.
    -Trebuie să te aperi cumva. Ştii cum să tragi cu ăsta?
    -Sigur, minţi ea.
    -Perfect. Păi, cred c-ar trebui să plecăm. Îmi e foame.
    Fata se uită lung la el. Cum se putea gândi la mâncare în toiul atacului? Şi unde voia să plece?
    Dar Aaron era stăpân pe situaţie. Fără să ezite, o apucă pe Moira de mijloc şi se aruncă de pe clădire, luând-o şi pe ea. Ţipă. Aaron rânji obraznic în sinea lui – ştia că, dacă ar fi luat-o cu frumosul, n-ar fi putut să o convingă să sară. Era genul ăla de tipă gata să facă pe ea când vede un şoarece. Cunoscuse multe. Aşa, nu trebuia să se mai obosească să o convingă că nu va păţi nimic, că e în siguranţă cu el în oraş.
    Nu mai trebuia să-i spună despre puterile lui.

5. Marta Alexandra

- Hei! E timpul pentru darul meu.
            - Chiar iti doresti acest lucru? Chiar vrei sa renunti la umanitate? Sa devi ca mine? Un ucigas?
            -Nu vorbi asa! Nu esti un ucigas! De ani de zile nu ai mai omorat un om. Si chiar vreau acest dar! Imi vei darui eternitatea. Nu voi imbatrani niciodata si vom fi mereu            impreuna,
            - Da, dar acest "cadou" cere si sacrificii. Nu vei putea avea niciodata un copil sau o viata normala. Va trebui sa bei sange si nu vei putea niciodata sa iti petreci ziua pe malul marii la soare. Si tu iubesti marea. incearca Patrick sa ii explice Melisei.
            Dar nu puteam ceda, stiam ce vreau... si ce era mai bun, decat eternitatea. Stiam ca vor fi si sacrificii, dar merita. 
            - In plus nici nu imi plac copii si mi-ai promis.
            -Bine, bine! Daca aceasta iti e dorinta, insa vreau ca aceasta sa fie ultima ta noapte de care te poti bucura ca om. Si maine dimineata vei primi ce iti doresti.
            - Si ce propui sa facem? il intreb cu un zambet larg pe buze, nevenindu-mi sa cred ca in sfarsit l-am convins pe Patrick sa ma transforme.
            Poate ce este o idee stupida sa imi doresc sa devin vampir. Chiar il iubesc pe Patrick si vreau sa traim vesnic, si este mai bine decat sa fiu om. Nu sunt cu nici un pic oameni mai buni decat vampirii. In plus, Patrick ma poate invata sa vanez animale sau sa beau sange fara sa omor un om. Si oricum, daca mi-as dori sa omor un om, cu siguranta as omori criminalii pentru ca ei chiar merita.
            -Avand in vedere ca azi e Ajunul Craciunului, ar trebui sa faci ceva cu adevarat special, ceva ce de maine incolo nu o sa mai poti face.
            - Dragoste? i-am raspuns pe un ton sarcastic.
            - Nu vorbi prostii. De maine incolo va fi si mai bine pentru ca toate senzatiile se vor  multiplica. 
            Am inceput sa radem amandoi. Nu puteam sa ma gandesc la ce as putea sa fac in aceasta noapte. Vreau doar sa treaca cat mai repede si sa imi primesc darul. Nu mai aveam timp de pierdut.
            - Ce nu ai mai putut face niciodata de cand nu ai mai fost vampir? l-am intrebat curioasa.
            -Pai, de cand m-am transformat, gustul mancarii nu a mai fost niciodata la fel, parca as manca plastic.
            - Hai sa mergem la un restaurant. Sa mananc absolut tot ce imi doresc, ca si cum nu as mai manca nimic niciodata.
            Zis si facut. Ne-am dus la cel mai pun restaurant din oras si am mancat cat pentru o luna. Chelnerii chiar se mirau si susoteau pe la spatele meu cand imi mai comandam inca o prajitura. 
            Urmatoarea oprire a fost plaja. Am vrut sa imi petrec urmatoarele ore pe malul marii, chiar daca afara batea vantul cu putere.
            - Hai sa ne scufundam odata! 
            -Ai innebunit? s-a uitat Patrick mirat la mine. Poate ca eu nu o sa inghet, dar tu? Nici cu picioarele nu vei putea intra.
            Am inceput sa alerg si l-am prins de mana, tragandu-l dupa mine, incercand sa ii demonstrez contrariul. Am intrat in apa pana la brau si mi-am dat seama ca a fost o idee foarte proasta. Am iesit rapid din apa si ne-am adunat hainele pentru a ne imbraca. Am fugit in masina si Patrick a pornit caldura, dar si asa tremuram. Ne-am intors acasa si stateam in fata semineului imbratisati. Era spre dimineata.
            -Cred ca e timpul. i-am spus. Mos Craciun pe vremea aceasta vine.
            - Bine! Dar sti modul in care te vei transforma? Trebuie sa imi bei sangele si va trebui sa iti fracturez gatul pentru a te putea transforma. O sa te doara.
            -Putina durere nu strica, si apoi voi avea o viata fericita. Voi simti durerea pentru ultima data.
            Patrick s-a muscat de incheietura, si am vazut sangele tasnind, mi-am apropiat buzele si am simtit gustul metalic al sangelui...nu eram scarbita, chiar imi placea. Cand a crezut ca am baut suficient, Patrick m-a oprit, m-a sarutat lung.
            - Ne vedem in cateva ore, iubito. 
            Mi-a apucat capul intre maini, i-am vazut o lacrima in coltul ochilor, apoi o strafulgerare mi-a trecut prin tot corpul si am simtit o durere scurta. Apoi tot negru...
            Dupa 3 ore m-am trezit cu o durere de cap. Patrick s-a apropiat de mine sa vada daca sunt bine.
            -Bea asta. si mi-a intins un pahar de sange.
             Era atat de bun, parca beau Coca-Cola.
            -Primele zile vor fi complicate, pana te vei obisnui.
            -Daca esti langa mine nu ma ingrijorez. Stiu ca totul va fi bine. Multumesc pentru darul de Craciun. S-a apropiat de mine si ma sarutat lung, iar eu m-am pierdut in bratele lui puternice,

6. Ghiorghev Alexandra Ioana

De cateva zile ninge neincetat. Stau si privesc pe fereastra cum fulgii “danseaza” si se aseaza incetisor pe pamantul inghetat. Imi inchipui cum ar fi sa zbor. Un zbor lin deasupra norilor printre mii de fulgi, mi-as dori sa-mi creasca aripi si sa ma pot inalta spre cer. Lumina lunii amplifica si ea dansul frenetic al fulgilor. Este o seara linistita, albul zapezii ma face sa-mi doresc o ciocolata calda, asa ca ma duc sa-mi prepar una. In timp ce laptele se incalzeste, am deschis blogul meu preferat pentru ca intotdeauna  gasesc acolo cartile mele de suflet. Asa ca imi iau ciocolata calda, ma asez langa semineul in care focul isi facea simtita prezenta, si ma apuc de citit.
  La un moment dat fac o pauza si ma uit din nou pe fereastra. Pe cer, printre miile de fulgi parea a fi o pasare cu aripi albe ce zbura incet. Era asa de frumos.....M-am dus mai aproape cand mi-am dat seama ca pasarea prindea proportii. M-am hotarat sa ies afara pentru a admira zborul acelei pasari. Mi-am pus geaca si bocancii si am iesit. M-a izbit gerul aspru in fata,dar nu-mi pasa. M-am uitat spre cer si am vazut ca disparuse. M-am uitat in jur.....nimic.Am intrat dezamagita in casa si cand imi dadeam jos bocancii,am auzit o bataie in usa. M-am intrebat cine putea fi si am deschis. Nu-mi venea sa cred ce vad! Un barbat dezbracat pana la brau statea in fata usii mele, iar din spate se vedeau doua aripi imense si albe, imaculate. Am ramas cu gura cascata timp de cateva secunde. Totul parea a fi un vis. Luna alaturi de stele ii luminau ochii violetii si parul blond parca ii stralucea. Simteam cum emana iubire si chiar daca iarna se instalase afara si era ger,nu simteam frigul. Simteam ca fac parte dintr-o poveste cu ingeri,a carui scriitor eram eu. Nu stiam cum sa reactionez,nu puteam spune nimic. El m-a luat de mana si am simtit cum ne ridicam deasupra pamantului. Am inceput sa zburam lin deasupra norilor si fulgilor. Era extraordinar. Exact ceea imi dorisem. Am zburat asa,cred ca ore intregi,iar de sus se vedeau luminile caselor ca si cum ar fi fost luminitele din bradul de Craciun. Chiar era Ajunul Craciunului, iar acesta era cadoul meu. La un moment dat am simtit cum ma ia somnul, iar caldura pe care o emana m-a facut sa ma simt ca intr-un paradis fara sfarsit, asa ca am atipit.
    Dimineata,m-am trezit in patul meu si nu stiam daca ceea ce s-a intamplat a fost vis sau realitate, dar un mic amanunt m-a facut sa inteleg ca a fost realitate: pe perna mea erau cateva pene albe si stralucitoare, exact ca cele ale ingerului meu cu parul blond.
   A fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit, si nu voi uita niciodata experienta pe care o avusem cu o seara inainte,si speram ca acel inger se va mai intoarce candva.
Reacții:

7 comentarii:

  1. Deci nuuu creeed.Rose a câştigat Insurgent:O:O.Bravooooooooo măiii Rose,ceea ce îţi doreai dintotdeauna!:*

    Felicitări şi celorlalţi participanţi!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Povestea lui Rose a fost chiar dementiala, nu am putut alege alta :3

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitări și lectură plăcută! Mie mi-ar plăcea să citesc compunerile. :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Inca un concurs pe care il pot adauga doar la experienta :)) Felicitari celor care au castigat. Si eu as vrea sa citesc din compuneri :)

    RăspundețiȘtergere
  5. A, ok, o sa fac un edit maine seara, acum sunt putin-mai mult- obosita, dar fii sigura ca o sa le pun :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Waa, bravooo fetelor :* O și văd jubilând pe Micul Coșmar, știu cât își dorea Insurgent :X:X :)) Pune copunerile câștigătorilor, ca să nu zică alții că ai ales prieteni special și știi tu :o3 E ca o măsură de precauție. Eu am un dar ca fiecare compunere să fie pe lângă subiect :)) O obsedează și pe profa de Română :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Insurgeeeeeeeeeeeent, o tu, fiinţă incredibilă, cât de tare m-ai făcut să ţiiiip <3
    E un simley face lângă numele meu, oh cât de drăguţ :o3 Cine e Diana Sexy Beast Mărculescu? Eu sunt Diana Mărculescu! Cine? Eu! Oh daa \:d/ *scuză-mi nebuneala, o să treacă până la urmă :))*
    Nu mai pot spune nimic logic în momentul ăsta.
    Ai mei sunt deja total sătui de mine :))
    Ai adresa mea, nuu? ;)) Ăă, nu vreau un ebook anume, doar unul drăguţ şi uşor de citit, că nu sunt chiar as la engleză. Mersi <3
    Goddaaaaaaaaaaamn vreau să ies pe stradă şi să îmbrăţişez pe toată lumea <3

    RăspundețiȘtergere